Incep sa urasc conceptul de ”voluntariat”

De ieri am inceput al II-lea episod (sa zic asa) din ”Ce nu ni se spune despre… ? – workshop de comunicare si relatii publice”. Am inceput acest workshop pentru ca pur si simplu m-am saturat de marsaviile ieftine si masivele dezinformari prin formare profesionala proasta. Pe scurt workshop-uri (vorba vine), mai mult sau mai putin profesionale, care vizeaza dezvoltarea profesionala a studentilor pe zona de social media (subiect in mare voga) a caror continut este neglijabil, pur teoretic, foarte putin interactiv si mult, dar mult prea emotiv. Spun ”emotiv” pentru ca cele mai multe articole care apar dupa astfel de experiente, articole semnate de participantii in cele mai multe cazuri, fac referire (aproape exclusiv!) la starea de spirit cu care au ramas.

Dupa parerea mea, starea de spirit este o chestiune personala care trebuie se fie constructiva si nu lacrimogena (vezi Doamne!) sau ridicol de admirativa. Dar despre toate astea am scris deja un articol aici.

Ei bine, un alt cuvant de care se face abuz pe mai toate retelele de social media este voluntariat. Aparent, orice mizerie voluntara, facuta de bunavoie, nesilit de nimeni si liber consimtita se tranforma in mare isprava. Mai mult, o succesiune de nimicuri pe care le faci non-profit devin, peste noapte cumva, mari fapte umanitare nominalizabile pe facebook (de exemplu), monetizate in like-uri (uite o forma de venituri) si steril apreciate prin comentarii lacrimogene insipide.

Acum aproape o luna reactionam, aproape la fel de agresiv (vorba vine) la cuvantul ”workshop”. Ei bine, treaba cu voluntariatul e ceva mai veche dar de sarbatori se face mare abuz mai nene, mai. ”Mosul” e laic motiv pentru mai toate marsaviile posibile. Orice bucatica de ciocolata, pantalon sifonat, bluza rupta-n cot sau tricou decolorat care ajunge la un copil caruia viata nu i-a dat (inca!) o sansa, se tranforma in mare fapta de oameni omenosi, cu dare de mana si suflet mare. Orice mazgalitura cu pensula pe un perete alb si plin de igrasie trebuie consemnata in cartea cu marete fapte umanitare, viitor roman al ipocriziei, posibil ghid de ”conduita si bune maniere” pentru cei care au sa duca mai departe aceasta ”mostenire”.

Nu dragilor, nu asa se face!

Si pentru ca mi s-a mai sugerat ca prea carcotesc si nu vin cu solutii si explicatii (vezi Doamne!) am zis sa clarific, pentru neinitiati bineinteles, care-i treaba cu voluntariatul asta. Pai, voluntariatul este (ATENTIE!) o munca specifica (!!!) benevola (!!!) prin care se urmareste dezvoltarea personala si profesionala (!!!). Voluntariatul se recomanda ca activitate extrascolara (!!!) si complementara (!!!) studiilor sau intereselor de dezvoltare personala si profesionala. Drept e ca varsta nu este definitorie pentru actiuni de voluntariat insa (repet!) se recomanda in perioada scolarizarii/formarii personale si profesionale.

Nota: dupa ce se iese de pe bancile scolii (vorba aia) ”si”-ul dintre personal si profesional se transforma in ”sau”.

Daca munca benevola pe care o desfasori are cel putin o parte din caracteristicile de mai sus atunci iti poti aloca statutul de voluntar. Daca nu, intelege ca tot ce faci tu este munca voluntara/ benevola/ mai mult sau mai putin in folosul comunitatii. Si nu, nu-i acelasi lucru cu voluntariatul specific!

De unde si frustrarea/ supararea multora pe conceptul de voluntariat. Frustrare/ suparare care-i impinge, de cele mai multe ori, sa spuna despre voluntariat ba ca-i munca gratis, ba ca-i pierdere de vreme. Pentru ca da (!) se prea poate ca de cele mai multe ori, cele mai multe formatiuni juridice, ca de exemplu ONG-urile, sa faca abuz de cuvantul ”voluntar” pentru a obtine servicii gratuite. Si da(!), munca de voluntar se numeste munca de vountariat si nu munca voluntara sau benevola.

P.S.: Actiunile umanitare sunt si ele actiuni voluntare sau benevole cu nota ca o actiune umaitara nu este o actiune marketizabila(!!!). Marketizarea (daca-mi permiteti formula) unei actiuni umanitare este o formula perversa de advertising asociat (!!!) iar astfel de asocieri dau, de cele mai multe ori, gres.

 

Comments

comments

9 Comments

  1. Reply
    Mihnea Iuga December 11, 2012

    În sfârțit soluții, domle’! 🙂 Hmm, dar unde le-ai băgat, că nu le văd?! Văd în schimb explicația, prea largă în opinia mea; eu aș fi putut să o zic mai pe scurt 😀 Și da(!), o să o zic. Cu nominal, mon cher! (BONUS)

    • Reply
      Mihnea Iuga December 11, 2012

      P.S. Parcă de prea multe ori ai folosit ”vezi Doamne”-ul; m-am simțit ca la un interviu cu Ion Cristoiu. :p

    • Reply
      Gabriel Gorgan December 12, 2012

      ”(…) si explicatii (vezi Doamne!) am zis sa clarific, pentru neinitiati bineinteles, care-i treaba cu voluntariatul asta” 😉
      *cu accent pe explicatii si clarificari

  2. Reply
    Vlad Iuga December 11, 2012

    Spune lucrurilor pe nume monsieur 😀

  3. Reply
    CrazyMan December 12, 2012

    Oare chiar are nevoie un voluntar de titulatura publică? Chiar este asta un stimulent? Să fie voluntar sau să facă muncă de voluntariat doar dacă este mediatizat, aplaudat şi felicitat? Ce sens mai are atunci? E ca şi rahatul pe care îl fac politicienii: aruncă un sac cu alimente (primite de la alţii) în numele propriu. Dacă nu este presă, dacă nu le face nimeni poze şi interviuri, nu îi interesează.
    Şi eu care credeam că bucuria pe care o simţi în suflet în momentul când ajuţi pe cineva e singurul lucru care trebuie să conteze …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *