Unde incep si unde sfarsesc visele

Nu reusesc sa dorm. Zilele astea, unul dintre cele mai citite articole de pe blogul asta, citit de peste o mie de oameni in prima zi de afisare (place-mi sa-mi mangai singur orgoliul), a fost articolul “Fata asta, cu pantaloni rupti in fund, s-a dus si mi-a cumparat apa dupa ce a auzit ca mi-e sete“, inspirat dintr-o poveste reala, in cuvintele producatorilor de filme de succes, sau dintr-o poveste de pe facebook, formula sincera si nemachiata. Acum, treaba e ca pe mine m-a tachinat mult povestea aceasta, o poveste care poate izvora din oricare din noi. Ce lipseste? Contextul, clar!

Pe scurt, pentru cine n-a citit articoul mai sus mentionat, va spui ca povestea se zbate intre pilda moralizatoare si palma desteptatoare. Si are si un farmec aparte din cauza personajului eclectic. Spun “eclectic” pentru ca, aparent, cersetorii nu e oameni. Ei e o clasa sociala aparte care trebuie deplansa, jelita si in a carora sarcina pica stigmatul esecului sau reusitei absolute.

Acum, treaba e ca povestile le simtim si le traim in functie de in cate si (foarte important) in care elemente ne regasim, asta daca despicam putin firul empatiei imediate. Si pentru c-am folosit cuvantul “stigmat” si am vorbit de esec si succes folosindu-ma de o copila ca exemplu, as vrea sa fac o tranzitie catre subiectul meu: visul. Fie ca vorbim de vise induse, ambitii, elanuri si inflacarari spontane, fie ca vorbim de vise inocente, adolescentine sau entuziaste, visele se hranesc sau ne hranesc. Repet: se hranesc sau ne hranesc!

Visele care se hranesc sunt cele care garanteaza succesul celor care se hranesc din vise! Si nu vreau sa dezvolt foarte mult acest aspect, vreau sa fac cumva sa ajung, in timp util, la punctu-mi de vedere fara sa va pierd pe traseu. Si ceva-mi spune c-am pierdut deja pe cativa, dar fiti rabdatori ca mine!

Despre vise, ganduri si citate motivationale e plina lumea. Despre povesti de succes, mai mult sau mai putin lacrimogene e plina pelicula. De oameni care propovaduiesc fericirea implinirii visurilor sunt pline salile de conferinta de la mai toate hotelurile din lume. Mai ales vara! Si totusi, toti avem vise dar statistic vorbind, procentul celor care ajung sa-si infaptuiasca visul este foarte scazut. Si revin la elementul fundamental, cel care face diferenta: contextul!

Neglijam contextul. Si cam spun “context”, ma refer la absolut orice elemente externe tie si care ti-ar putea influenta ireversibil decizia ta. Timpul. Spatiul. Conjunctura in timp si spatiu. Oamenii. Rudele. Starea de spirit. Viciile. Si foarte important: natura si maretia visului. Nu este un secret nici faptul ca visele sunt asociate cu copiii. Si uite aici am vrut sa ajung! La copii si vise. Aici si sursa de empatie imediata. Copii viseaza, vad dincolo de garduri fara sa le escaladeze, disting culori dupa miros si exerseaza constant toate starile de spirit posibile fara sa si le reprime. Cu timpul vine cenzura dar pana si aceasta stimuleaza creativitate, pana la o anumita varsta.

Ei bine, visele si maretia lor au si ele un timp si un spatiu al lor iar pragul este elementul pe care-l neglijam cu totii. Sprijinim vise fictive la o varsta prea frageda, neglijam ambitii adevarata la o varsta de tranzitie si ignoram complet timpii formarii viselor. O parte le reprima atat de bine incat imbuteliate, ele plutesc in subconstient. Altii le strangulam si le atarnam de-o creanga la care ne intoarcem din cand in cand iar altii taram visele dupa noi ca pe o camera de fotografiat fara film sau sd card. Lipsita complet de memorie. Un accesoriu inutil dar care da bine.

Si nu, nu recomand sa “bateti feru’ cat e cald”, pentru ca acest articol nu este pentru visatori. Este pentru prietenii lor!

sursa foto: galerie.liternet.ro

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *