Zboara gandule, zboara!

Noroi pana la genunchi, zapada si alunecus. Lume inghesuita, incovaiata si irascibila la toate colturile. Eu cu gandurile mele, pe toate bulevardele Clujului. Drumuri, plati, facturi, cafele, oameni, draci.

La trecere de pietoni de la Opera stateam si asteptam omuletul verde. Lume agitate si grabita pe-o parte si pe alta. A dracu’ vreme, a dracu’ vremuri, nimic nu-mi iese. Intr-un moment de nedumerire, ridic privirea din pamant si o arunc in juru-mi. Sa vad fete crispate, sa vad care-i ala mai stresat si mai grabit ca mine. Pe partea cealalta, la trecere de pietoni paralelea, statea un tip ciudat. Cu fruntea sus, cu privirea spre cer si cu un zambet larg. Ii ningea si-n gat. Mai fac un 360 de grade cu privirea si revin la ciudatul asta. Se face verde si brusc scoate un toiag lung, alb, de mai bine de -un metru, cu o maciuca-n varf de bat. Ma opresc si-l privesc. Mai asteapta doua secunde si dupa ce mai incaseaza vreo doi umeri indiferenti, deduce ca-i momentul sa traverseze si el. Traverseaza! Cu fruntea sus, cu zambetul pe buze, cu spatele drept si umerii trasi, printre oi agitate, incovoiate, si violent de indiferente.

Ma grabeam si l-am lasat in urma-mi. Era singurul om din multime care nu striga: “sa ne ajute si pe noi cineva!“.

Comments

comments

One Comment

  1. Reply
    Vlad January 30, 2014

    Si nu ai importalizat tu momentul?! Trebuia! Sa vedem si noi cine, ce si cum. Tz tz :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *