Despre cacatul lor si cacatul nostru

De ieri, vad cum se lasa un val de ura pe cacatul de caine. Explicit. Implicit, sa-i ia dracu pe toti propritarii urbani de caini si sa le-ndese desaga cu cacat. Si debaraua. Si borcanele de zacusca goale. Si bucataria. Si oriunde mai incape cacat, de sa le stea sub nas, sa nu poata dormi, manca sau “face dragoste” ca oamenii liberi. Aparent, troiene de cacat si-au facut brusc aparitia de cum s-a dat zapada la o parte. Bun! Genul asta de frenezie ne este caracteristica. Suntem de cacata, la figurat, bineinteles, si pare-se ca la cacat, aici cu sens propriu, reactionam cel mai bine.

Eu, de nu foarte mult timp, sunt coleg de apartament cu un beagle. Talie mica spre medie. Probabil cel mai frumos catel posibil. Si nu spun asta pentru ca-i al meu. Beagle-ul este un brand. N-o mai lungesc, intelegeti voi.

Cand il scot la plimbare isi face de cap. E puiut. Pe cale sa primeasca dresaj, ce-i drept, dar tot puiut e. Iau la mine cel putin doua pungute de fiecare data cand il plimb dar s-a intamplat sa-l scot si fara punguta. Intr-o buna zi, l-am lasat sa faca caca la un tufis din spatele blocului. Tufis printre tufisuri si buruieni. La vreo cinci metri de trotuar si tot atatia de bloc. Intamplator, catelul meu s-a cacat pe un bon de casa Kaufland, langa o doza de Pepsi, cel putin trei zeci de chistoace, ambalaje de tigari, seminte, bomboane de brad si alte tot felul de ambalaje pe care nu le-am identificat de la 1,80-ul meu. La cativa metri de mine, securistul blocului isi facea rondul. Si nu, nu glumesc. La blocul meu este un domn care face zilnic ture in jurul blocului ca sa numere cacati, va explic imediat cum de m-am prins. Revenind. Cainele si-a facut treaba, si am luat-o din loc. N-am gram de rusine ca-m lasat cacatul acolo. Gram! La nici un minut, vecinul de care va povesteam urla ca din gura de sarpe dupa mine. Incepe sa gesticuleze de nebun si mai ca nu ma face troaca de porci. Va puteti imagina ca mai toate babele si-au faut prezenta la balcon sau geam. Pare-se ca domnu’ a identificat cacat proaspat de javra ordinara. Nesimtire curate, zice! Ma intorc, sa-l calmez. Doua blocuri erau cu ochii pe mine. Ma simteam ca-ntr-o arena romana, unde eu eram ala ce urma sacrificat. Aparent, aia cativa metri dinspre tufa spre trotuar, spatiu care gazduia o balta de te puteai scalda in ea, era (atentie!) o parcare, si tufa (vai mama ei) era (ati ghicit!) spatiu verde, mai nene. In tot contextual ala absolut sinistru, pe care l-am descris mai sus, unica problema era (instinctul nu va-nseala) cacatul cainelui meu. De nici 10 grame. Un cacatel cat un dop de pluta, pe un bon de casa Kaufland(!!!).

Si da, drept e ca nesimtirea-i mare. Si ca oameni trebuiesc urecheati, dojeniti sau chiar penalizati cand calca pe bec (subtila asta, ha?). Dar daca ne uitam putin la cacaturile noastre, la mizeria noastra pe care am ajuns sa le toleram cu atata nonsalanta, nu vi se pare ca tot subiectul asta miroase puternic a ipocrizie si aroganta, nu a cacat de caine? Intreb zi eu.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *